A apărut motivarea eliberării lui Voiculescu: "E încă tânăr, mai poate fura!"
"În cazul domnului Voiculescu, se aplică legea mai favorabilă, adică Codul Penal de la 1400, care spune că cine a furat mult și foarte mult are dreptul să fure în continuare, fără a fi stânjenit de lege, iar cine a furat o pâine trebuie ars pe rug. Aici însă avem de-a face cu o exagerare: am avut cazuri de babe care au furat o pâine și nu am aplicat litera legii, pentru că măsura e prea dură. Le-am iertat cu doar 4 ani cu executare plus recuperarea prejudiciului în totalitate prin vânzarea apartamentului cu ajutorul cămătarilor, astfel încât, dacă înfractoarea mai trăiește după executarea pedepsei privative de libertate, să doarmă pe străzi, să se învețe minte și să nu mai fure pâine câte zile o mai avea."
Exact așa sună motivarea judecătoarei. E drept că, pe ici-colo, s-au folosit alte vorbe, însă fără a afecta cu nimic ideea de bază.
0 Comentarii