„Suntem prima țară care noi am luat toți banii de la investiții și ne-am anexat în salariile tuturor alor noștri. De asemenea, orice om îi face bine să anunțăm start-up-ul la al 115-lea proiect de autostradă București - 20 și încă 20. Deci peste așteptări cu mult! Vrem chiar să organizăm și o loterie a așteptărilor de pe drumul național, semiforestier și european DN1, care va fi premiată cu 17 mii de euro din fondul de meșteșuguri și contracte -- io dau banii, tu-ți faci acte și o facem parte-n parte. În cadrul justiției am făcut o reformă fără precedent și ne gândim s-o mai dăm de gard cu o lege împotriva abuzurilor pe care le-a facut limba română împotriva propriilor cetățeni, de i-a pus pe toți colegii mei în genunche, de băsistă. În viitor vom atașa comuna Hollywood la metropola Buftea, iar cu ocazia asta statul Teleorman va deveni al 54-lea stat la Statelor Unite ale PSD. În încheiere vă doresc un tradițional „Creștem, dublăm, de pârnaie să scăpăm, că deficit bugetar găsim noi! Hai, pa!”

... dupa discursul de aseara al polonezului Donalt Tusk... ma gandesc sa emigrez prin Univers...
Super tare...!