Are şi PNL-ul tembelii lui. Azi: Cristian Băcanu, care vrea ca toți românii să-şi depună declarația de avere, deşi ei nu au nici ce depune în burtă după 30 de ani de jaf pesedisto-penelisto-pedelist
Ăştia au ajuns la putere doar pentru că lumea detestă prea mult PSD-ul. Ei altfel sunt complet rupți de popor, ba unii sunt atât de tâmpiți încât îşi imaginează că românii de rând au acumulat averi după 30 de ani de jaf pesedisto-penelisto-pedelist. Oamenii nu au ce pune dimineața în budă, iar acestor dobitoci le-a dat prin minte să-i oblige să-şi declare averile. Doamne, dă-ne nişte stampile cu coada mai lungă şi mai groasă, cu care să-i votăm anal, că ăştia nu se mai tem deloc de partea cu cerneală.
@C.C.
Primul cetatean care isi depune declaratia de avere este bebelusul lui chirica. Acel bebelus proprietar de case de cand tragea din țâța ma-sii. Restul cetatenilor in etate cu bebelusul lui chirica vor trece in declaratia de avere de cate ori se culca nemancati ca sa stie penelistul bacanu cat impozit pe căcuță le aplică.
Ca sa dovedim eficienta unei astfel de propuneri altfel tembela, sa depuna onoratul primul.
Si s-o reinnoiasca lunar...adica luna de luna, nu..pe LUNA!
Hotului de hot ii este frica!
Mama prostilor e mereu gravida!
Nu stiu cum sa semnez..."Muie PSD" nu mai e de actualitate, sau putem sa reformam in..."Muie PNL"?!
Panica la o fabrica de mase plastice. S-a prezentat bianca pentru a-si inlocui siliconul din compozitie cu o polipropilena mai ieftina ca sa poata scrie in declaratia de avere pentru bacanu ca nu are in posesie bunuri de valoare.
Ce zice băcanul de la Justiție: „Eram la ASE, la o conferință [...] În cadrul speech-ului meu am făcut vorbire”. A, nu erai la crîșmă? Păi dacă erai tocmai la A.S.E., înainte de „a face vorbire” era indicat să faci gîndire. Dacă nu, să faci tăcere. Că m-am săturat de gogomani, mai elevat spus ignari cu ifose, din toate grupurile de interese numite partide!
Ce fata de inteligent are!
De acolo a borat pe gura enormitatea.
Totusi cum sa ai te preocupari: sa cresti birocratia si controalele in portbagajul oamenilor, preocupari de pe vremea fsn/pcr
Dacă toate registrele ar fi în mod real publice s-ar vedea mai bine găunoșenia propunerii.
au o logica si taranii care voteaza psd: 'daca pica psd vin altii mai flamanzi cu burta goala'