Borcea a avut 21 de zile de permisie în ultimele 7 luni de puşcărie. Pe vremuri, unii făceau 2 ani de armată şi nu ajungeau de 3 ori acasă!
@Ciprian G.
Judecătoria sector 4: "Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiţionate, instanţa retine că, potrivit art. 59 din Codul penal din 1969, poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale. Cristian Borcea a participat la programele educaţionale şi psihologice, nu a fost sancţionat disciplinar, fiind recompensat de 41 ori (de 19 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi/sau vizită, o dată cu suplimentarea numărului de convorbiri online şi de 21 de ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar). Petentul a finalizat programul de educaţie prin sport, iar în prezent este inclus în cadrul programului pentru liberare."
Ok, cerem modificarea legilor astfel încât cei condamnați pentru fapte de corupție ori fapte asociate acestora să fie condamnați la armată în loc de puşcărie.
Borcea a avut 21 de zile de permisie în ultimele 7 luni de puşcărie.
Deci în jurul Crăciunului ar trebui să înceapă să vadă lumina zilei prima parte din lotul de "under 21" de nou-născuți, după însămînțările din primăvara trecută.
Nu-i rău, pînă-n iunie 20-20, cînd începe Turneul Final, avem tot lotul pregătit pentru meciul cu Feroe din semifinală.
Să fie într-un ceas bun!
Borcica are probleme la inima si s-a apucat de sport in puscarie? Sau frezoanele inimii apar doar inainte de fiecare condamnare? Acum, ca s-a pregatit de liga campionilor precis marcheaza pe langa poarta lui pelinel si-o baga in depresie. Daca facea borcea armata la ,,iepurasi,, acum in toate satele din Ro ar fi existat scoli pline de copii.
Dupa cum se stie , in armata trebuia sa dai ceva ca sa obtii o amarata de permisie , din care jumatate o petreceai pe drumul de dus - intors ( armata era cu noi , inca de- atunci ) ! Borcea ; in loc sa - i fi luat banetul si sa - l fi eliberat imbracat in pielea goala , si cu maiinile in buzunar , beneficiaza de permisie permisiva din partea organelor ! Ce dracu' o fi dat pt. liberarea asta : butelii , tigari si trabucuri Davidoff (din rezerva lui Vizer , prieten cu Putin ) , greu de spus ! A mai facut si sport , deci e mai antrenat in competitia pe care o viseaza de mult , decat altii , care nu se pregatesc la fel !...