Când trebuie să prindeți un urmărit general, trimiteți doi polițiști cu praștia. Când e vorba de un copil de 8 ani, trimiteți 10 mascați!
@Răzvan Roșioru
Duamna Dan, dumneavoastră v-am adresat această idee. Suntem foarte curioși cum o să spuneți și de data asta că nu aveți de ce să demisionați. Ia, să ghicim: nu demisionați pentru că asta nu va schimba ceea ce s-a întâmplat deja, așa-i? Să vă spunem noi de ce trebuie să demisionați: pentru că în instituția aia a încolțit un mic colaps moral, după chipul și asemănarea dumneavoastră. Trebuie la conducere un alt chip și o altă asemănare, ceva nu doar mai competent, dar și mai omenesc.
Si cam in ce consta acea ancheta sociala ce-a fost facuta asupra americanilor ce vor infia copilul ? Si cine urmareste evolutia ulterioara a minorului in cadrul noii familii, acolo in America ? In ce masura si cine va superviza faptul ca acel copil e chiar infiat si nu "importat" , cu amortizare, precum in cazul mijloacelor fixe ? Si de ce nu a fost prezenta protectia copilului ? Si ce directive le-a trasat psihologul din cadrul Directiei de protective a copilului celor ce urmau sa preia copilul, stiindu-se faptul ca acel copil nu voia sa paraseasca familia curenta ? Si in ce masura au fost respectate acele indicatii ?
Baaa, ghiolbanilor, pana si cormoranii au mai multe drepturi . Intr-un stat civilizat, ce-i drept .
Nu mai faceti circ, trimiteti direct jandarmii , sa-i bata si sa-i gazeze . Sa bage copilul in duba si sa-l duca la sectie .
Ai sa mori de ras cand o sa afli , cati psihologi sunt in cadrul Directiei de protectie a copilului din tara , si cu ce se ocupa acestia, cate abuzuri sunt musamalizate de directorii pusi acolo , politic , de niste monstri cu chip de om ! ...
Si cat sunt de prosti, de bubuie! Mi a povestit cineva, care era in divorț, ca i a fost intrebata fetita de 6-7 ani ce muzica asculta. Asta mica a zis "Metallica" - iar proasta s a uitat la maica sa si i a zis pe un ton grav:"cred ca acest copil, ar trebui sa asculte o muzica adecvata vârstei". Bănuiesc, ca daca zicea "Salam", era "adecvat".
Parca am fi norvegia sau america. Si acolo se iau copiii cu mascatii. Acolo e mai rau ca se iau de la parintii care nu vor sa-i indoctrineze cu ideile socialismului stijntific
Cata rusine asta se numeste oameni care depun jurământul oameni care fac bine.
Unde trăim, unde este bunul simt civilizația si umanismul .
RUSINE DE CE NU MERGETI LA ZEXILE DE COPII CHINUITI SA I AJUTATI .
Priviti hal de procuroare cum taraste un copil in democratie. Daca era asta procuroare inainte de 89 il jupuia pe copil pe bordura. Procuroarea a speriat toti copiii din tara si devenit baba-cloanta Romaniei. Pt ce suma tara procuroarea pe copil??? Sa nu spuneti ca asa se preda in Romania un copil spre adoptie de catre procuroare ca toti copiii vor cere sa fie adoptati de animale.
peeeeeeensiii!!!!!! pensiii de servicu! asta este ....seerviciuciuciuciu! oamenii legi! nexam oameni, canci lege!!!!
PUN PARIU CĂ ACEA FETIȚĂ ARE ORGANELE COMPATIBILE CU ORGANELE VREUNUI MASON...CĂ ALTFEL NU SE EXPLICĂ TEATRUL HOROR PRIN CARE TRECE ROMANIA ACUM... AR TREBUI SA FACEM UN CAZ NATIONAL SI SA IESIM IN STRADA.
SA VADA AMERUCA CA NOUA ROMANILOR NE PASA DE COPIII NOSTRI...DAR OARE NE PASĂ ?!?!
Da, da, mai taie din ele da-le dracu. Sigur are, normal ca are, dar mama Rusie ce zice? Ne pasa pe dracu, daca ne pasa nu ajungea fatuca asta si alti zeci de mii prin centrele de plasament. Nu mai manca cacat, ca pute si-ti face rau la burtica.
Băi diejilor, hashtaga de procuroare a adus mascații, cum s-au dus cu mascații și după băbuța aia din fundul Moldovei. Procuroarea asta a semnat să rămână kovesi și a fost la protest pe scări...sunt curios cine o va ancheta, dar nu cred că se va ajunge la anchetă. Sper ca toți diejii să vă întâlniți în viața asta cu "justiția"