CTP explică de ce e Preafericitul Daniel Camtrist: "Așa e la Godporație, ca la orice corporație, depinzi de clienți. El pierde clienți". Doamne ferste să nu-si mute operațiunile!
"Ce face acum părintele patriarh Daniel, șeful Godporației, este o încercare strategică de a balansa între clienți și stat. Dacă nu zicea nimic, cum inițial nu spuseseră nimic, se supuneau măsurilor, nu au comentat posibila interzicere, atunci erau într-o bună relație cu statul, ceea ce Biserica Ortodoxă Română a urmărit întotdeauna. Să fie acolo, la dreapta tronului puterii.
Pe de altă parte, însă, nezicând nimic, pierd clienți. Așa e la Godporație, ca la orice corporație, depinzi de clienți, ce faci dacă nu mai vin oamenii la pelerinaj la Sfânta Parascheva, dacă nu mai vin la Sfântul Dimitrie cel Nou, urmează în București. Păi ce facem, dacă nu mai vin la aia, nu mai vin la aia? Pierdem clienți."
Asa cum ziceam - doamne fereste sa nu isi mute Godporatia operatiunile in alta tara, ca ramanem fara credinta de larg consum si va trebui sa ne crestem singuri acasa.
Stați liniștiți, la moaște se cer sănătate, bani, numerele de la loto (tot bani), să nu moară Joiana, să moară câinele lu' aia de la trei, să nu i-o mai tragă Vasile adminsitratoarei de bloc, să nu mai fie Maricica așa darnică, să ia bacu' Georgel, să slăbească măcar 40 de kg nevasta, etc. Nu cere nimeni puncte de IQ și nici nu pleacă cu ele din greșeală de la moaște.