Încă o mumu de la PNL pentru alegători: l-au pus şef la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor pe unul care a terminat liceul la 32 de ani, că a făcut multă grădiniță
"Șomer până la 42 de ani și absolvent de liceu la 32 de ani (în 1999), domnul Baranga se pune grav cu burta pe carte la 40 de ani.
Între 2007 și 2011 termină Universitatea Ecologică în București, Academia de Poliție, face un doctorat la Valahia Tărgoviște, cursurile unei universități în Irlanda, Colegiul Național de Apărare, cursurile Universității din Pitești, predă la Universitatea Titu Maiorescu în București și în timpul liber se califică în mediere, în evaluare de competențe profesionale, în management, în formare profesională, în management de proiect, iar din 2009 lucrează și la guvern, deși până atunci a fost șomer. Nu se lasă și se mai califică și în promovarea și facilitarea strategiei UE și ca înalt funcționar public." - Valeriu Nicolae (probabil cel mai deştept tip în viață - fără nicio ironie)
Urmeaza sa vina Iohannis sa spuna ca el nu e de acord cu practicile astea, apoi sa vina Orban sa spuna ca el nu stie despre ce e vorba si oricum nu e de acord, dupa care sa vina Rares Bogdan sa spuna ca el niciodata nu a fost de acord cu treburile astea, iar la final sa vina Raluca Turcan si sa spuna ca nea Baranga asta a dormit pe bancheta din spate pana la 32 de ani.
MUMU MULTA SI LUUUUUNGA DE LA LIBERALI PENTRU PULIMEA ROMANA ! ASTA MERITAM, ASTA AVEM !
Pai io cred ca de - aia au murit Cioran si Ionesco, basca si Culianu, de ciuda ca ei nu aveau doctorate la Kakademia de politie, toate serialele !
N-ați prins criteriul bogdanrareștian: poate să fie prost și hoț, dar să nu fi fost la PSD! Amendament: regula aceasta nu este absolută.
Șomeri au fost, șoferi sunt încă, și-or fi în neamul românesc! Cu capul ca din tare stâncă, șoferii orișiunde cresc! La PSD, la PDL, la PNL etc.