Maia Sandu, prima femeie presedinte din Republica Moldova! Ar cam fi momentul să ne unim, ca să avem și noi conducători care au absolvit Harvard!
Cine vrea să vadă ce înseamnă cu adevărat ideea de ascensiune a femeii în politică să bage un ochi pe ce se întâmplă azi în Republica Moldova: Maia Sandu a ajuns presedinte. Iar cine spune că moldovenii de dincolo sunt rusofil să arunce o privire un pic mai atentă asupra politicii din Românoa. Noi suntem rusofili, nu moldovenii - iată fotografia din dimineața asta. Maia hi, Maia ho! Noapte bună, mai vorbim și mâine!
Români „vinovați” că s-au născut în calea intereselor unei dihănii geopolitice monstruoase. Pe cine n-au strivit rușii în jurul lor, ba, chiar și în mijlocul lor? E un miracol dumnezeiesc că mai există astfel de români pe meleaguri pe care în ultimii 150 de ani ideea de a fi român era o proastă idee pentru pielea ta. Altfel, sigur, unii și-au dat mâna, ca mai apoi să transforme Europa în moloz și cadavre, iar după încă un mai apoi să se reunifice învingători și fericiți pân' la adânci bătrâneți. Iară noi tot ca proștii, c-așa e în tenis, mda.
Io zic să mai aho, că dacă iese iar Trâmbiță președinte, s-ar putea să bată laba cu ursu pentru Moldavia și Wallachia. Nemaivorbind că are niște planuri cu NATO dacă Germania nu plătește. Iar Germania se trage pe conducta de gaze cu Rusia. Încurcate sunt căile Domnului. Iar dacă iese moș Joe președinte, cu toți nebunii belicoși din straturile profunde ale Schemelor Ponzi ale Americii, iar nu e prea bine.
Japonezii când o iau în freză, întorc armele spre ei-înșiși, noi întoarcem spre cine trebuie.
Maia Sandu a fraudat alegerile din sufrageria lui Oprea. Dodon cere o comisie parlamentara care sa acheteze unde se afla Kovesi in noaptea de duminica.
Daca ca castiga si turul doi are ceva sanse sa fie presedinte.
au avut si ei de ales intre marxistii de rit vechi si marxistii de rit nou
Avem și noi cu ce ne mîndri, uitați prea ușor că un moldovean din 3 români a votat-o (în 2019, în turul II) pe Veorica noastră!
Președinte ca Gabi Oprea nu se găsește pe toate drumurile. Eventual doar prin șanțuri.
Am avut și noi o ministresă la finanțe. I-a făcut Base sa plînga, doar din vorbe, și pe ea și pe puie Monta. Sau o fi avut și dînsa CV-ul contrafăcut?!?
Or fi avand moldovenii prima femeie presedinte,dar noi am avut prima femeie premier.Femeie fara Harvard,dar ce conteaza ...
O sa faca cacatu praf lighioana asta ! Fix pula o sa faca, o sa vedeti ! O va faulta Putin fara mila !