Mircea Badea când avea 19 ani și dresul găurit!
Aici, în camera lui tapetată cu afișe cu goliciune tristă - căci orice goliciune care nu înfățișează bucile lui domn profesor nu poate fi decât o goliciune tristă.
Blugii cu talia foarte înaltă par furați dintr-un film cu karate pentru fete, însă bărbăția recâștigă teren la nivelul cămășii de botez descheiată la ultimii 3 nasturi. De fapt, nu se vede clar din poză dacă e vorba despre o cămașă descheiată înadins, la intimidare, sau despre o cămașă rămasă fără nasturii de sus un pic mai devreme, când Mircea se încordase la controlorii din 102. Care controlori voiau să-l amendeze sau să-l violeze, nici până în ziua de azi nu e clar.
Gaura din ciorap nu era ceva neobișnuit pentru un tânăr care 23 de ore pe zi le petrecea făcând șpagatul între scaune. Uneori i se mai ducea și câte un fir de la dres, tot din cauza suprasolicitării. Freza însă rezista la orice formă de șpagat. Erau anii gelului la cutie din plastic - ținea muștele lipite de păr și o săptămână. Să nu fim răi, alea erau vremurile. S-ar fi putut si mai rău, dar moda maioului nu ajunsese la oraș, era încă pe câmp.
0 Comentarii