Petrolul Ploiești schimbă antrenorul din iarnă
Campioană de toamnă în liga a III-a de fotbal, echipa Petrolul Ploiești își schimbă antrenorul în pauza competițională de iarnă. Octavian Grigore a decis ca după un sezon și jumătate să se retragă din postul de antrenor principal într-un post administrativ în staff-ul echipei.
Conducerea echipei Petrolul Ploiești are în acest moment trei variante de antrenori. Cel care va fi ales va avea ca obiectiv imediat promovarea în Liga a II-a, apoi accederea in Liga I și un parcurs cît mai lung în edițiile viitoare ale Cupei României.
În pauza de iarnă, lotul Petrolului se va întări și cu jucători noi care să asigure echipei valoarea necesară revenirii în elita fotbalului românesc.
Din această vară, Petrolul Ploiești are un partener puternic în Veolia România, împreună, cele două părți asigurând clubului o liniște și stabilitate financiară pe care nu o au prea multe echipe de fotbal.
Petrolul Ploiești a reânceput drumul spre elita fotbalului românesc în vara lui 2016 și de atunci și până azi echipa este neânvinsă (eliminarea din Cupa României la penalty-uri cu CS Mioveni nu figurează în palmares ca înfrângere, conform regulamentului).
În acest moment, în liga a III-a, Petrolul Ploiești este lider, cu un avans de două puncte față de a doua clasată, în seria a 3-a.
Petrolul Ploiești a câștigat de 4 ori campionatul României și de 3 ori Cupa României și este singura echipă românească care a învins Liverpool în cupele europene, în 1966 în Cupa Campionilor.
0 Comentarii