Eu cred ca Dumnezeu se simte neputincios atunci cand vine vorba de sansele de supravietuire ale unui pacient care se interneaza in spitalele din Romania. Cred ca sta incruntat si se roaga la randul lui sa nu moara iarasi vreunul din pricina nemerniciei celor care ar trebui sa ii faca bine.

Eu cred ca Dumnezeu a inceput sa aiba dubii serioase ca este atotputernic atunci cand vine vorba de momentul cand moare pacientul roman, indiferent ca se interneaza pentru o operatie simpla, ori pentru una de transplant de orice.

Eu cred ca Dumnezeu este foarte obosit si inghite in sec atunci cand din spitalele patriei ajung la el rugile pacientilor si ale rudelor acestora. Pentru ca pana si El a inceput sa se gandeasca serios ca poporul roman nu prea se iubeste pe sine si ca e obositor sa oferi de unul singur iubire infinita. Si e greu sa te lupti cu toti dumnezeii din tara asta care apar de aiurea, de le-am pierdut cu totii sirul.

Eu cred ca Dumnezeu are nevoie de o pauza in relatia cu noi, cei care traim in Romania. Ca poate ne trezim si vedem in ce mocirla ne tavalim din pricina indiferentei noastre.

In Romania anului 2017, poti muri in spitalele patriei la 36 de ani, in urma unei operatii care nu presupune riscuri majore. Lasi in urma totul, fara ca ceva sa poata fi reparat. Nu ai pe cine sa iei de guler. Si pentru tine oricum nu ar conta, pentru ca nu poti invia din morti. Pentru cei ramasi, e major sa apuce cat mai multe gulere si sa le zgaltaie asiduu.

Georgiana Maxim, 36 de ani, internata pe 5 decembrie 2016 la Bagdasar Arseni pentru o operatie de hernie de disc cervicala, a murit pe 26 ianuarie 2017. Nu a murit pentru ca a chemat-o Dumnezeu la el. A murit pentru ca in Romania se fura prea mult si de prea multi ani. Pentru ca, in tara asta care numai europeana nu poate fi numita, sunt prea putini cei care isi fac meseria. Pentru ca celor care lucreaza in sistemul de sanatate de stat nu le functioneaza constiinta nici macar la cote de avarie. Pentru ca in spitalele romanesti intalnesti abrutizarea in forma pura intiparita in mentalitatea cadrelor medicale.

Noi, cei care am iesit in strada, nu avem voie sa plecam umerii si privirea pentru ca ei sunt multi si pentru ca am obosit. Nu avem voie sa obosim, sigur vom muri mai devreme decat a scris Dumnezeu ca ne-a venit randul. Si il bulversam iremediabil.

Ancheta lui Tolontan de astazi este unul dintre miile de motive reale, palpabile, pentru ca milioane de romani sa iasa in strada si sa ii faca sa inteleaga pe cei care conduc tara asta ca nu mai suntem dispusi sa murim ca sa isi umfle ei conturile. Si ca pentru crima cu premeditare nu exista pedeapsa prea aspra si nici inchisori prea aglomerate.

Alina Moscalu