Din vestul SUA până la Bucureşti faci mai puțin decât de la Bucureşti la Cluj. Cu excepția cazului în care o iei prin tunelul dacic de sub Bucegi
Bine, nici tunelul dacic de sub Bucegi nu e tocmai sigur, pentru ca stii pe unde intri, dar nu mai stii unde iesi. E posibil ca in 2-3 minute sa te trezesti inapoi pe cpasta de vest a Americii.
Cu ce zboară asta. Cu naveta lui Musk, aia care e din carton presat? Și de ce nu ia avion din Germania la Cluj? Voi chiar credeți că scrieți pentru sclavii corporațiilor? Sictir pe limba voastră că tare va mai place shaorma și savarina.
A venit cu submarinu
poate pt ca nu curasa la cluj ??!!!
bine putea si el sa ia cursa la budapesta nu bucuresti
Mai ușor, doamna senatoare, că zilele astea nu-ți iei bilet pe ce traseu vrei ci pe ce traseu găsești. Că uneori zbori de nevoie, nu ca dumneavoastră, numai pentru refacerea resurselor fizice irosite în apărarea poporului cinstit, în lupta împotriva sclavilor corporațiilor...
Lumea zboară cum poate în aceste zile. În funcţie de cursele şi tarifele disponibile, în funcţie de timp şi buzunar. Nu te grăbi să judeci pe alţii înainte de a cunoaşte toate infromaţiile. Altfel... sictir celor ca tine!
Se pare totusi ca, nu noi suntem tampitii Europei !
Dupa ce ai votat cu doua maini pentru Brexit si incepi sa te miri ca bou la poata nou, pentru tot ce ti-se intampla in urma votului tau, asta inseamna sa fi tampit de tampit cu stil si aroganta.
Șoc după șoc pentru britanici după Brexit. Cât a plătit o tânără pentru un palton și câteva bluze comandate online din UE
„Nu aveam idee că voi fi taxată pentru livrări din UE după Brexit. Costurile suplimentare au fost un pic șocante”, a declarat pentru BBC News o tânără obișnuită să-și facă online cumpărături de la producători din toată Europa.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/soc-dupa-soc-pentru-britani...
Tiriac are probleme mari din cauza pandemiei ! Si asta o sa aiba nevoie de ajutor de stat sa-si repare motoarele la Ferrari.
Si-a uitat doua masini Ferrari intr-un garaj din Munchen, timp de 10 ani.
Ion Țiriac a uitat două Ferrari într-un garaj, timp de 10 ani: "Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, cu femeile si mistretii domnule, înțelegeți?"
https://www.digisport.ro/special/probleme-de-miliardar-ion-tiriac-a-uita...
Asa e cand faci pe altii Mitica iar tu esti un Janos par-excellence...vii prin capitala...
Tot de "aicisa" din Bucuresti se da ora exacta...Janosii tot Janosi vor ramane...
Servus...fainosag :))))
voi acum ati aflat abia? eu de 20 de ani numa prin tunel circul
altu care cauta bagare in seama ca vine dun america. faza asta se aplica in toate tarile lumii, numai ca asta stie sa se planga.