Marica îl sfătuieşte pe amantul oltean alergat pe străzi în pielea goală: "Niciodată să nu mai pleci fără prosop de-acasă!"
@cititor kmkz.ro
Legenda spune ca amantul oltean mai fuge si la ora asta. Se apropie de Cluj, unde va inchiria o camera la un hotel, va fura prosopul si se va intoarce acasa, tot in pas alergator.
Marica, suparat!
Ce alergi asa, dezordonat?!
Nu ti-am aratat sa tii o mana pe ghidon?
Surprins in toiul actiunii, lover-boul oltean declara:
-Nu mi-am consumat toate caloriile si am continuat cu o alergare usoara.
Mens sana in corpore sana.
"Mea sana in corpore sano" .Nu că ar avea legătură...
Ala care îl filmează nu e Claudiu Manda că parcă e vocea lui
In foto puteti observa un iobag fugind care nu a prins rascoala de la 1907 insa a fost prins la nevasta tolanita in 2020.
Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.
Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.
Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.
Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.
Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.
Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.
Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.
– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!
Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.
Poezie ca un preludiu cu final fericit. Adica, nu conteaza bataia de la sfarsit ci important e ca nu s-a luat Covidu'!!