Pițipoancele din Parlament: zero inițiative legislative și câteva măriri de sâni!
Le trece mandatul și toate pițipoancele din Parlament nu au produs în slujba cetățeanului nici măcar o vorbuliță - de inițiative legistative sau acțiuni în teritoriu nici nu mai vorbim. Absolut nimic, în afară de selfie-ul de la deschidere. Dar nimic-nimic, nici măcar o vorbuliță, o prostioară, o ceva. Nada! Pe de altă parte, dacă abandonăm heităreala și negativismul ăsta deșănțat, s-ar putea să vedem și partea plină a paharului cu silicon. Măcar pentru o legislatură, două, ar fi interesant, dacă nu chiar productiv să avem un parlament plin doar de astfel de alese. Un parlament ocupat în întregime de pițipoance ar prezenta avantajul (nemaiîntâlnit până azi, la noi) că, din cauza sau mai bine spus datorită inactivității totale, nu s-ar mai legifera nici o nenorocire, nici o grațiere, nici o amnistie, nimic de genul ăsta. Într-o astfel de situație fericită, am putea zice că nu încă o revoluție e ultima soluție. Ajunge și o mărire de sâni.
Se vede nivelul de inteligenta a romanilor, daca au votat astfel de coarde si analfabeti - care alcatuiesc majoritatea parlamentara.
Exact asa este.Aia nu si-ar face de cap daca prostimea nu i-ar sustine.