Țiriac o ști că pe Ceaușescu l-au dat jos tot niște protestatari fără autorizație?
Da, pe bune, tot niște protestatari l-au dat jos. Tot fără autorizație. Ca să ajungă el după aia cel mai bogat rumân sub mafia PSD.
Domnul Ion Țiriac, rumânul și omul, e din nou supărat că iese lumea în stradă. Așa e el de fiecare dată când mulțimea pune la îndoială, pe stradă, guvernarea de tip infracțional a PSD. Aceiași clăbuci îi făcea Țiriac și cu ocazia protestelor de după incendiul de la Colectiv, proteste care au dat jos guvernul Ponta. Cităm ce declara omul și rumânul și nesimțitul Țiriac în 2015: "Oamenii din străinătate nu înțeleg cum 30.000 de oameni au putut să dea jos Guvernul. Nu poţi să faci miting fără autorizaţie. Mă întreabă oamenii «Ce se întâmpla la voi în ţară?»"
Ați reținut, da? Îl întrebau marii democrați de afară fix pe Țiriac cum și-au permis 30.000 de terchea-berchea să protesteze împotriva lui Ponta. Îl luau marile cancelarii la rost pe el că e debandadă în România, că ies oamenii în stradă și fac dictatură împotriva corupției. Ei, se pare că acum, de protestele astea noi, marii lideri ai lumii l-au luat din nou la întrebări pe Țiriac, după cum n-a zis chiar el, la emisiunea domnului Rareș de la Realitatea: "De ce imediat după alegerile democratice au început protestele? Eu nu înţeleg. Avem alegeri şi o coaliţie ajunge la peste 51%. După zece zile preşedintele e într-o piaţă alături de trei mii de oameni şi vrea să dea jos Guvernul. M-au întrebat. «Măi, Ţiriac. Sunteţi nebuni?»"
Ați înțeles cum stă treaba, da? Nu mai protestați, lăsați guvernele PSD să fure liniștite, că altfel îl iau ăia de pe afară la rost pe Țiriac. Noi am presupuns că ăia de afară sunt șefii marilor state ale lumii, dar s-ar putea să fie și mai rău de atât: poate sunt administratorii conturilor lui Țiriac din Panama. Că ăia sunt mai puternici și decât Angela Merkel.
Vezi și:
cand dai un auto lorettei pt un c.......nus cine e prostu. intrebam nu dam cu paru.