Ce-ai făcut, Iuda? Paștele de anul acesta ar putea fi anulat
Vești proaste sosesc din Ierusalim: ediția 2017 a Învierii este pusă sub semnul întrebării în urma unei acțiuni a ANAF. În această seară, în timpul unui control inopinat la domiciliul arhiereului Caiafa, inspectorii anti-fraudă au constatat că numitul Iscarioteanu Iuda l-a vândut pe tânărul Hristos Iisus fără a elibera bon fiscal. Tranzacția, în valoare de 30 de arginți, a fost anulată, urmând ca Sinedriul și apostolii să stabilească cele ce vor urma. Surse din ANAF susțin că inspectorii au verificat și nota de plată emisă la Cina cea de taină. Raportul de constatare va fi redactat în orele următoare. Vom reveni cu amănunte, Doamne, iartă-ne!
0 Comentarii