100 Year Challenge: am retrogradat de la Regina Maria la Regina Prostiei!
(@AL. Vasiloiu)
100 de ani. Doar atât ne-a luat să coborâm de la regina Maria la imunoglobila Dănciă. Trebuie să recunoaștem că ne-am mișcat repede. Sunt națiuni care trebuie să mai aștepte câteva mii de ani și, poate, evoluția către o specie fără prea multă minte până să reușească una ca asta. Dar nouă, de fapt, nu ne-a trebuit nici măcar centenarul, pentru că performanța am reușit-o la ultimele rânduri de alegeri. Ne-au trebuit doar câțiva ani. Și câteva găleți electorale.
Vai de capul nostru! Această imagine, cu cele două poze alăturate, spune mai mult decât ar fi putut să spună Eminescu și Nietzsche la un loc, dacă s-ar fi apucat amândoi să scrie o monografie a poporului nostru. Cum, dracului, am ajuns aici? E un coșmar! Am ajuns aici pentru că a da drepturi oamenilor nu înseamnă neapărat a le face un bine. Un adevăr trist despre om. Și nu există altă soluție decât a le da drepturi! „ -- Până când vor dura toate acestea, Doamne?”
„--Până când toate orașele vor ajunge în țărână, iar omul bun va ajunge mai rar ca aurul.”
OK . Secțiunea „ de râs “ . Da' poate avem și opinii. De pildă, că programul pașoptist nici nu-și propusese și nici n-ar fi putut produce altceva .
Regina Maria, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, a slujit România, pe cînd țoapa Vasilica de Videle îl slujește pe infractorul repetent Dragnea.
Porturi populare (de ce nu se spune ' poporane" ?) frumoase, decor potrivit, stilizat ( pridvor + natura) in prima foto, decor incarcat spre kitch in a doua, dar...dar ce facem cu adecvarea si atitudinea subiectilor in raport cu optiunea vestimentara din popor si ce vrea ea sa e transmita ?Pai, facem bine, se stravede o potecuta ce se pierde, presarata cu multumire de sine si putine idei, caci e ferecata de trei ori, inclusiv cu zece carnaciori.
Ăla care-a pus bălegarul lîngă nestemată să curețe imediat.
Usurel cu fetele pe scari. Regina maria tinea taranii si copiii de tarani cu imbracaminte peticita si desculti si iarna si vara pe cand viorica ii tine pe tarani la poarta,pe canapea. Din cand in cand regina maria le arunca copiiilor de tarani cateva bomboane.Voirica ii plimba pe copiii de tarani cu microbuzul scolar.... Sa nu mai spuneti ca tara si populatia au ramas in urma altor state din cauza monarhiei.Cand alte tari se dezvoltau la 1907 prin inventia masinii de spalat monarhia din Romania biciuia rasculatii de pe mosii.
Ne merităm soarta. Dacă se ieșea masiv la vot în 2016, psd nu mai era la guvernare. Așa că cei care fac asemenea postări să se abțină. Este și vina lor.