Inteviu cu mama lui Ciordache: "Când era mic, l-am scăpat în cap, de aia e prost. Altă întrebare!"
Reporter: Sunteți mama lui Ciordache?
Mama lui Ciordache: Altă întrebare!
Reporter: Cum era domnul Ciordache când era mic?
Mama lui Ciordache: Era un pic mai mare decât este acum, pentru că l-am scăpat în cap și de la căzătură a crescut pe loc 30 de centimetri, atât de mare era cucuiul.
Reporter: Se mai vede?
Mama lui Ciordache: Se mai vede și acum unde a spart asfaltul în curte când l-am scăpat, deși chemăm în fiecare primăvară pe băieții de la TelDrum să reasfalteze.
Reporter: Dacă se mai vede cucuiul, de cucui ziceam.
Mama lui Ciordache: În cap nu, că i l-am îndesat acum câțiva ani, dar tot nu i-a trecut, că i-au crescut în loc alte două cucuie în palmă.
Reporter: Să nu spuneți că…
Mama lui Ciordache: Ba da! Cele două degete pe care le-a arătat în parlament nu erau degete, erau cucuiele care i-au apărut în palmă când i-am apăsat cucuiul din cap. L-am dus și la doctor, degeaba.
Reporter: Nu i-a dat nimic?
Mama lui Ciordache: Doctorul? Ba da, l-a înjurat de Dragnea și i-a dat două șuturi în cur, acum ne așteptăm să îi iasă cucuie și acolo.
Reporter: Ce nenorocit!
Mama lui Ciordache: Parcă numai el! Șuturi în cur i-au mai dat și brutarul, și instalatorul, și zugravul… În ultimul timp și-a luat șuturi în cur de la toate breslele lui Soros.
Șocant că are mamă! După cum arată, pare a fi fost făcut de o mătușă cu un vecin.