Victor Rebengiuc: "Bogdan Stanoeivici a căutat chestia asta. Cred că este o ştire falsă că a murit din cauza nosocomialelor" Doamna dr. criminalist Şoşo deja a decis că a fost omorât
"Multă lume a trecut prin asta, asta e exprimarea bună, nu a rămas acolo. E o boală pe care o cauţi. Dacă nu o cauţi, nu o găseşti. Ea te găseşte chiar dacă te protejezi. Eu am stat liniştit acasă, nu m-am băgat în mulţimi şi virusul tot a dat de mine, deşi m-am ascuns cât am putut. Am avut două săptămâni de carantinare la domiciliu şi asta a fost. Cu medicaţia care mi s-a dat am trecut peste.
Bogdan Stanoeivici a căutat chestia asta, cred că este o ştire falsă că a murit din cauza nosocomialelor. Că ar trebui să moară toţi cei care se infectează cu aşa ceva în spitale. Asta e situaţia. Trăim o pandemie, este peste tot, în toată lumea, planeta e bolnavă în momentul de faţă, şi toţi trebuie să luptăm pentru a scăpa de această nenorocire. De ce să nu ascultăm nişte oameni care au posibilitatea să ne dea nişte sfaturi bune, pentru că sunt specialişti în domeniu? În schimb, ascultăm fel de fel de foşti securişti care vin şi spun că nu e bine să fie stare de alertă. Cum vine treaba asta?"
Domnul Rebengiuc e in urma cu stirile. Se stie de ieri de pe la ora 15, din sursa zero, de la dna dr. criminalist Soso, ca bietul Bogdan Stanoevici a fost ucis de doctori, care i-au administrat un tratament exagerat, desi ea i-a avetrtizati si i-a amenintat si cu plangerea penala.
Domnu' Rebengiuc, nu e frumos sa vorbim despre fara sa stim ce a mai zis dna Soso, ne face de ras.
Dl Victor Rebengiuc totdeauna a fost lucid. De ce el a putut și alții nu? Nici măgăoaia aia cuantică n-ar ști răspunsul. Un răspuns de o mie de miliarde, da.
Inmormantarea va avea loc la cimitirul Stana. Ipse Teofosile va oficia slujba, Soso va face coliva si Gargea va asigura ordinea. Fanfara si cuiele pentru cosciug apartin lui Butman.
sunteti cinici! pe mine este = intre Rebe si Soso! Ambii experti galactici in infectii. Poate o sa spuna Rebe, ca toti de la colectiv au murit de la arsuri si nu din cauza conditiilor din spitale!
Rareori poți găsi atâta forță de actor într-un om dar și atâta lipsa de caracter